În prima zi, a modelat o viață
Din lutul cald al pământului divin.
Dar omul, lacom, cu inima de gheață
Și-a transformat Edenul în venin.
A doua zi, a pus în noi iubirea,
Cu gesturi blânde, cântece cerești.
Dar am înlocuit-o cu-nvrăjbirea
Și am slujit averi bisericești.
A treia zi, ne-a dat voința și iertarea,
Dar noi am aruncat cu tancuri, bani în vânt,
Ne-am scris pe frunte: „Puterea e salvarea!”
Și am băgat orașe, oameni, în mormânt.
A patra zi, ne-a dat și școli, și carte,
Poezii în vers de stih și triolete,
Le-am folosit să scriem pe pancarte
Prostia cu mândrie, în țipete și urlete.
A cincea zi, și-a strâns în pumni tăcerea,
Nu mai vorbea cu niciun muritor,
Doar suspina, tăcut, privind averea
Omului ce moare în al său trist decor.
În ziua a șasea, și-a aruncat cununa,
Apoi a scris “Mâine mă voi odihni și Eu…
Păstrați puterea, lăcomia și minciuna!
Adio, oameni proști!”
Semnat: Dumnezeu.
Tell us about your thoughtsWrite message