Plouă

Plouă

Ascultă cum plouă în București,
Cum ploaia nebună lovește în geam,
Și tunetul aspru, din norii cerești,
Răsună în versuri, ca atunci când… eram.

Pleci? sau vii? mai stai să te țin
Cu brațele inimii mele pe loc.
Mai stai în inimă… încă puțin
Să-mi simți jarul mistuind în foc.

Nu te mai zbate, nu eu te țin
Când fugi de noi, cu norii din tine.
De vrei, mai rămâi și vorbește-mi puțin
De ploaia ce stinge tot focul din mine.

Chiar de ești apă și-aluneci mereu,
Iar eu jarul ce arde într-una,
De vrei să mă stingi, nu-mi va fi greu
Din cenușă să ies, să-ți sărut gura,

Și trupul, și apa, și tot ce ești…
Acum, când plouă-n București.

Tell us about your thoughtsWrite message

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to Top
Back to Top
Close Zoom
Context Menu is disabled by Cezar's settings.