Sunt aici, sunt nicăieri… și zbor,
Dansând în lume, gonind prin univers.
Un suflet rătăcit prin alt decor,
Pierdut în poezie, dansând c-un vers.
Din viață am plecat căzând în gol,
Fără lumină, priveghi sau altă dramă.
Am alunecat încet, spre iad, domol,
În întunericul ce mă strigă și mă cheamă.
…
Acum stau și mă ascund în întuneric,
Nici teama, parcă, nu mă mai cuprinde,
Moartea mă cheamă cu un glas feeric,
Și brațele reci, încet, și le-ntinde.
Înconjurat de suflete care-s pierdute,
Abătute, rătăcite de la drumul lor,
Le văd, le strig, le simt… sunt mute,
Dansând… ca la tăcerea mieilor.
În beznă plâng tăcut, în beznă cad,
În întuneric lin… drumul spre iad,
Vocile mă strigă, dar nu-s viu,
Acum, sunt doar un suflet… cenușiu.
Aici e veșnica durere care îți vorbește,
Doar umbrele dansează-n jurul meu.
Din când în când, un suflet se-odihnește,
Plângând, în șoaptă, destinul său prea greu.
Le văd fețele – sunt stinse, secătuite,
Privirile lor urlă într-un vals tăcut,
Se chinuie să fugă, dar sunt pironite
Cu lanțuri grele… în infernul abrupt.
Din smoala caldă, un demon încearcă
Să intre dansator în acest infern.
E-un loc de chin, o lume se îneacă,
Iar durerea dansează valsul etern.
Tăcerea țipă, impunând-și prezența,
Cu sunete reci, ca dintr-o spartă vioară,
Sufletele își duc cu-amar penitența,
Fără scăpare, toți dansează cu-o fiară.
Nu vreau să ies din ringul de dans,
Parteneră mi-e Moartea – nu o mai suport,
Miroase a tămâie, durere și vals…
Dansez. Sunt nicăieri. Sunt… mort.
Tell us about your thoughtsWrite message