Poezia tăcerii - MDSP Zâmbetul tău

Am mai văzut zâmbetul tău…
Era pe buzele unui mormânt
Rece, adăpostind un trist călău
Ce se zbătea pe sub pământ.

Am mai văzut zâmbetul tău…
În norii negri, scuturând doar scrum
Pe crinii putreziți de-atâta rău
Ce se întindeau pierduți în drum.

Am mai văzut zâmbetul tău…
Pe marmura cea grea și gri
Sculptată de-un voinic flăcău
Cu data când, și unde, va muri.

Am mai văzut zâmbetul tău…
Pe-un trist, părăsit mormânt,
Părea că-i dăltuit cu-un fierăstrău
Mâncat de viermii din pământ.

Am mai văzut zâmbetul tău…
Pe chipul unui prunc nespovedit,
Ce tot râdea, ironic, la destinul său,
Născut din chin, și-n lut pecetluit.

Am mai văzut zâmbetul tău…
E-n tot ce simt, ce scriu, ce sunt.
Zâmbetul tău… un simplu dor în vânt.
E mort… și încă îl mai cânt.