Aseară mi-a intrat un gând în odaie,
Credeam că ești tu, mirosea a ploaie,
Era liniștitor, avea… ceva cam nefiresc,
Un iz de iad și-un parfum dumnezeiesc.
Nu știu să îl descriu, dar pot spune că era
Un gând către el, venind dinspre ea.
Știam asta, acel miros de ploaie amară,
Venise să-mi aducă iar tristețea de seară.
Să-mi amintească că ai dispărut, sau nu,
Că alături de mine ai putut să fii tu,
Că nebuni am fost noi atunci când tot visam,
Că ce proști eram… atunci când ne iubeam.
Tell us about your thoughtsWrite message