Sub soarele morbid, arzându-mi pielea-ncet,
Pe țărmuri reci, acum, de tine mă dezbrac,
În inimă îmi cântă-n versuri un poet
Ce mă întreabă ce am fost… și ce mai fac.
Pașesc pe plaje arse, pierdute în tăcere,
Lăsând doar urme de nerostit cuvânt,
Și marea-și varsă-n mine amarul cu plăcere,
Zdrobindu-mi inima prin stânci și vânt.
Acum, am pielea arsă și inima castrată,
Întreb și marea dacă te mai cunoaște,
Dacă ți-a gustat vreodată lacrima sărată,
De spumegă tămâie si vomită moaște.
Miroase-a alge moarte, cioburi și durere,
Printre corali bătrâni – plutește-un dor
Ce s-a înecat când a sărit sa te salveze
Să nu mai mori – strigând după-ajutor.
De-atâta foc, e doar cenușă-n jur acum,
Și-n inimă ai ars… și-ai ars prea bine,
Și tu, și tot ce era viu, acum este doar scrum…
Citește și privește-mă cum ard, iar… fără tine.
Tell us about your thoughtsWrite message