E ultima zi… mai am încă puțin
Să stau, să beau, să mă înec în vin,
Să vin de-acolo de unde-am plecat,
Fără să las în sticla asta vreun păcat.
Vin, căci beat mereu de tine sunt,
Beat de vorbe aruncate-n vânt,
Amețit de gânduri bete despre noi,
De-atingeri calde – savurate-n doi.
Mă scurg prin dopul unei sticle goale,
Amestec vin cu ură, pe maluri tropicale,
Cu gura plină de lacrimi fermentate,
Sorbind un „noi” din doruri spulberate.
Aș pune niște vodkă, ceva mai tare,
Să cad, să uit, să mă arunc în mare,
Să-mi vars și inima, și tot ce-ai pus în mine,
Că-s dependent de totul tău… din tine.
De cele 95 de grade ce mă ard,
În ele și prin tine-acuma să mă scald…
Cred că sunt alcoolic, măcar așa, puțin…
Apropo, nu beau… dar, totuși… vin.
Tell us about your thoughtsWrite message