O scrisoare născută dintr-o tensiune interioară unde iubirea persistă, chiar și când devine greu de suportat. Cuvintele sunt punți între tăceri, între ce a fost și ce ar putea fi, între real și dorință. Scrisul devine spațiul ultim în care iubirea poate trăi, chiar dacă în viață se stinge, păstrând în el speranța, amintirea și o formă de prezență tainică a celuilalt. Citeste "Îţi scriu – Cezar Poe"
Distanța dintre două suflete devine simbolul tensiunii dintre dorință și teamă, între apropiere și renunțare. Fiecare pas, fizic sau emoțional, reflectă o ezitare încărcată de speranță, în timp ce cuvintele și timpul par să dilueze ideea de „noi”. Poemul înfățișează un dans tăcut între prezență și absență, în care apropierea nu e niciodată deplină, iar iubirea e o promisiune suspendată. Citeste "Doi pași – Cezar Poe"
Într-un dialog simbolic cu ploaia din București, eul liric confruntă absența și incertitudinea unei iubiri care se destramă. Între focul arzător al dorinței și răceala apei ce curge, se caută o ultimă atingere, un sens, o punte între ce a fost și ce mai poate fi. Mesajul exprimă acceptarea durerii și renașterea din ea, într-o iubire care nu dispare, ci se transformă. Citeste "Plouă … – Cezar Poe"
Despărțirea devine o ruptură metafizică a realității, în care absența celuilalt transformă timpul, spațiul și memoria într-un univers suspendat între amintire și durere. Autorul contemplă iubirea ca pe o entitate ce transcende prezența fizică, continuând să ardă, chiar și în golul lăsat de plecare. E o meditație poetică asupra permanenței sentimentului în ciuda impermanenței oamenilor. Citeste "Când pleci – Cezar Poe"
Strigătele nevăzute ale trecutului îl învăluie pe copil încă de la început, transformându-i inocența în teamă și jocurile în ritualuri ale durerii. Monștrii pe care îi vedea nu erau doar halucinații, ci umbre ale propriei destrămări sufletești. În final, copilul devine ceea ce îl înspăimânta, pierzându-se în beznă și regăsindu-și liniștea doar prin moartea timpurie a sinelui. Citeste "Inimă de cârpă – Cezar Poe"
O stare de neliniște și pierdere, marcată de simboluri ale timpului și al iubirii. Ritmul unui ceas și melodia unui cântec de sirenă sunt folosite pentru a sublinia fragilitatea unei relații care se apropie de sfârșit. Gândurile sunt dispersate și melancolice, iar golul lăsat de iubire este resimțit ca o tăcere adâncă, în care reflexiile asupra trecutului sunt acompaniate de un ultim tic-tac al unui ceas stricat. Citeste "Cântec tăcut – Cezar Poe"
Un moment al zbuciumului interior al două ființe care se află într-o luptă surdă cu realitatea, în mijlocul unei nopți reci și singuratice. Fiecare personaj, bărbat și femeie, se zbate în tăcere și durere, iar iubirea lor pare să se piardă în abis, având ca destinație inevitabilă dispariția, la limita răsăritului. Un final tragic punctează esența efemerității iubirii lor și a existenței lor. Citeste "Într-un colț de noapte – Cezar Poe"
Dorul devine liantul nevăzut dintre două suflete despărțite fizic, dar unite de aceleași amintiri, gesturi și iubiri tăcute. Fiecare vers aduce o întrebare despre reciprocitate, despre vibrația dorului ce se naște în absență, dar trăiește în amintire. Tandrețea, senzualitatea reținută și confesiunea delicată conturează o formă de iubire care continuă să ardă în tăcere, într-un timp suspendat între “noi” și “acum”. Citeste "Mi-e dor – Cezar Poe"
Rugăciunea devine strigăt de revoltă, iar relația cu divinitatea capătă forma unei confruntări directe, intime, dureroase. Dorința de a fi ascultat se împletește cu nevoia de a reda un adevăr profund, pe care iubirea, minciuna și suferința l-au ascuns. Vocea poetică cere dreptate, cere prezență, cere un Dumnezeu care nu doar să vegheze, ci să răspundă, să simtă, să nu fugă de durerea umană. Citeste "Te caut, Doamne! – Cezar Poe"
Într-un tablou sumbru, bărbatul pășește spre propria moarte, neîmpăcat și copleșit de durerea unei vieți mutilate de suferință. Deși nu și-a dorit finalul, timpul s-a sfârșit, iar el acceptă, cu resemnare amară, unirea cu Moartea. Această întâlnire simbolică reflectă nu doar sfârșitul biologic, ci și încheierea unei existențe lipsite de sens, în care viața a fost trăită ca un sacrificiu, nu ca o binecuvântare. Citeste "Nunta"
© Copyright 2025 All Rights Reserved
