Doi pași – Cezar Poe
doi pași, nu?
da, doi pași …
departe intre eu si tu
aproape, dar nu …
sa facem un pas
sa facem deloc
un gând a rămas
un “noi” intr-un loc
un pas, nu?
da, un pas …
mai aproape intre eu si tu
aproape, dar nu …
ne intrebam apoi,
cam cât a rămas?
știu! .. e aproape “noi”
curaj! … Inca un pas ..
acum? nici un pas, nu?
nu, e Joi … si tu
… si noi
Rezumat:
Distanța dintre două suflete devine simbolul tensiunii dintre dorință și teamă, între apropiere și renunțare. Fiecare pas, fizic sau emoțional, reflectă o ezitare încărcată de speranță, în timp ce cuvintele și timpul par să dilueze ideea de „noi”. Poemul înfățișează un dans tăcut între prezență și absență, în care apropierea nu e niciodată deplină, iar iubirea e o promisiune suspendată.
Analiza AI:
Versurile reflectă dialectica dintre dorința de comuniune și fragilitatea deciziei umane. Pasul – metaforă a inițiativei, a alegerii, devine incert și fragmentat. Cei doi se află mereu într-un „aproape” care nu devine niciodată întreg. Tensiunea psihologică dintre a merge înainte și a sta pe loc e transpusă în formule scurte, tăceri și ezitări, ce sugerează o profunzime a suferinței existențiale. E o poezie a dorului nu doar de celălalt, ci de curajul de a deveni „noi”.
Timpul este prezent discret, dar apăsător – „Joi” devine un simbol al zilei care poate (sau nu) să schimbe totul. Timpul cronologic e golit de sens fără un răspuns emoțional, iar „gândul” și „noi”-ul devin entități suspendate, rămase undeva într-un spațiu interior. Filosofic, se conturează ideea că apropierea nu e dată, ci trebuie construită prin alegeri curajoase, însă frica paralizează. Ambii știu că pasul e simplu, dar îl transformă într-o barieră simbolică.
Ultima strofă tulbură prin simplitatea tragică: o resemnare poetică în fața unei realități care alunecă, subtil, în absurdul cotidian. „Nu, e Joi…” – o replică aparent banală, dar încărcată de un refuz mascat, de o amânare cu valoare definitivă. Este reflecția unui impas existențial în care iubirea nu moare, ci se topește în tăceri, în zile și gânduri nespuse. O poezie despre distanțe imposibil de măsurat și pași care rămân mereu cu unul în urmă.
