Cateva cuvinte despre mine cand suntBlocat in versuri
Poeziile mele nu sunt răspunsuri, sunt reflecții, locuri în care am fost cu toții, dar nu știm cum să le descriem sau cum să le înfruntăm. Sunt acele momente în care uităm cine suntem, dar totuși le trăim, pentru că fac parte din noi.
Scriu despre întrebările care nu caută răspunsuri, ci înțelegere. Scriu despre ceea ce nu vedem, dar simțim: despre presiunea tăcerilor care ne apasă pieptul până când nu mai putem respira, despre nesiguranța pe care o trăim în fiecare zi, deși nu o recunoaștem, despre tăcerea ce urlă în noi.
Prin atâta zgomot social, sau, mai trist – cel interior, poezia își va găsi întotdeauna drumul și se va așeza înapoi în inimile fiecărui cititor și, de ce nu, retrăită ca și cum s-ar întâmpla chiar acum.
Un pic de...Poezie
Nu scriu ca să vindec. Nu scriu pentru a adresa vreo problemă sau pentru a da răspunsuri confortabile. Nu caut în poezie salvarea. Căci nu există salvare acolo unde durerea este parte din existența noastră.
Un pic de ... Fotografie
Fotografiez ce rămâne după oameni — un mormânt, un copac scuturat de amintirile adunate de frunze, o pată de rugină, o masă pe care praful a scris altă poveste. Îmi place să simt liniștea lor, ca o poezie care vorbește din mine. Acolo, între rugină și timp, mi se pare că lumea încă respiră.
Ca alternativă la o lume ce pare a se transforma într-un nesfârșit azil (de nebuni, de depresii, de ipocriți și de hiene), copleșită mai abitir decât oricând de cultul banalului și superficialului, Cezar propune o reîntoarcere la esența avangardistă a artei și a manifestului artistic. Poezia sa reprezintă o incursiune brutală în complexitatea sentimentelor mundane, purtând cititorul într-o călătorie dinspre viitor către trecut, săvârșită cu scopul de a redescoperi un iminent prezent, atât de sumbru și, totodată, atât de fascinant
Cert maestru al unui verb grav și insidios, acest bard al abisurilor lăuntrice devine mai răvășitor cu fiecare vers eliberat din neantul omnipotent. În formă și cu mult mai mult în fond, vibrația la care suntem chemați să ne acordăm mental și emoțional citindu-l, simțindu-l și încercând să-l deslușim, cu siguranță ne transcende în dimensiunile rarefiate ale unui spirit rafinat și exigent. Suntem răspunsurile întrebărilor pe care ni le punem. Asemenea răspunsuri am găsit lecturând creații ale distinsului autor Cezar, printre citeții căruia mă număr cu modestie și eu.
Cezar Poe este printre putinii oameni, sau chiar singurul din generatia mea, ce poate sa faca poezia sa intre direct in sufletele oamenilor. Fie ca e prin poeziile scrise sau recitari, impactul emotional este inevitabil.
Poezie brutală, fără menajamente. A fost primul gând după ce “Monștri de sub pat” au reușit să mă facă să mă simt confortabil văzându-i printre rândurile poeziei. Poezie sinceră, fără false menajamente. A fost al doilea gând după “Autopsia unui dor” pe care o facem cu toții toată viața. O carte în care am găsit toată paleta de sentimente, fără culori stridente, dar intense, exact cum sunt și fotografiile în care percepem o stare, nu doar o imagine.
În poezia lui Cezar, am găsit răspunsuri de care ciar aveam nevoie, apoi am realizat că întrebările se aflau în mine, într-o stare incipientă, neîndrăznind să se facă auzite. Mi-am dat seama că felicitându-l pentru ceea ce face el în poezie și recitare pare a fi un pleonasm. I-aș spune mai degrabă, „fă ceea ce faci în continuare, ajută și alte suflete să-și conștientizeze doza de întuneric, și s-o împrietenească cu lumina, și astfel mulțumirea ta va fi și a noastră!”