Poezii la gura sobei
Poeziile mele nu sunt răspunsuri, sunt reflecții, locuri în care am fost cu toții, dar nu știm cum să le descriem sau cum să le înfruntăm. Sunt acele momente în care uităm cine suntem, dar totuși le trăim, pentru că fac parte din noi.
"Moartea, singura întâlnire la care trebuie să fim prezenți, a cărei dată nu este niciodată cunoscută." - Charlie Chan
“Am ceva din nebunia padurii. Ma dezbrac, cand iarna e aproape.” Valeriu Butulescu
„A iubi înseamnă a suferi și, cum mulți fug de suferință, puțini știu să iubească.” — Emil Cioran
Tristețea este un adevărat blestem, și nu cred că există oameni mai profund triști decât vicioșii, ceasuri mai deprimante decât ceasurile viciului. - Mircea Eliade
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.”
O mărturie despre omul care își revendică dreptul de a întreba cerul și de a-și înfrunta propriul Creator.
De unde începe totul, oare tot acolo se si termina? Sau murim pe drum?
Ti-ai imaginat vreodată ca ai putea sa ii spui orice fară ca ea sa poată răspunde? Ei bine se poate, in anumite circumstanțe pe care le găsiți in acest poem
Căutarea disperată a celui pierdut, până la pierderea de sine. El sapă după iubirea moartă, dar descoperă că el era cel îngropat. Nu o mai găsește pe ea — ci adevărul: ea trăiește, el e amintirea.
Iubirea dusă până la nebunie și moarte. Nu mai există graniță între dragoste și crimă, între pasiune și decădere. E o poezie a posesiei absolute — doi îndrăgostiți care au ales să moară împreună, ca să nu se piardă niciodată.
Back to
Top