Mă ții de mână, deși nu mai ai piele,
Suntem două carcase timide și chele.
Mi-ai dat inima, și-o pungă de puroi,
Și ne privim timizi… simpli și goi.
Rânjești la mine cu toți dinții la vedere,
E singura mea formă de scurtă plăcere.
Nu-mi spui „te iubesc”, că n-ai voce în gât,
Ești un morman plin de oase… și-atât!
Îmi place la tine că nu mai ești „falsă”,
Ești doar o epavă pe-o mare retrasă.
Nu-ți place nici pizza din bodega de lux,
Plutești cam haotic, n-ai stomac, n-ai reflux.
Vecinii din groapă se plâng de miros,
Dar noi ne iubim nebuni… până la os!
N-ai plasturi pe față, și gemi, și sunt nud,
Mimezi că îți place, și-ncerc sa te-aud
Viermii ne scriu poezii pe sub coaste,
Suntem eroii din piesele noastre.
Atât de goi, fără filtre, fără textile ,
Vomităm dorințe… și plăceri inutile.
Ce romantică ești când îți cade o mână,
Peste mormântul nostru plin de țărână.
Nu mă mai cerți că stau în noaptea târzie,
Ești cea mai cuminte… de când nu ești vie.
Biserica ne vinde ca sfinți la tarabă,
Noi acum ne iubim cu Moartea în grabă.
Nu avem griji, nici nevoi de spital,
Suntem pacienți… la cimitirul stradal.
Promit să-ți fiu fidel până la „veșnicie”,
În acest azil stam internați de nebunie.
Suntem doi fulgi de nea căzuți pe sicriu,
Și mă-ntreb acum: mai e careva viu?
Dă pagina acum, dacă vrei să mai speri,
Noi suntem umbra de azi… umbra de ieri.
O autopsie de dor, un sincer „Amin”,
Iubirea noastră-i pentru alții: dulcele venin!
Iubire post-mortem în saci de nailon,
Dansăm valsul etern pe un vechi gramofon.
E liniște-n piept, e un gol absolut,
Suntem doar spectatori… la răspunsul mut!
Tell us about your thoughtsWrite message