February 12, 2026 Poezii fără coperți Exil

Mă plimb prin mine ca printr-un mormânt,
Pereți cu igrasie, iar casa mi-e straină,
Nu mai pătrunde nicio raza de lumină,
E rece totul… e ger și este vânt.

Parca am strâns, în pumnii mei, copilul,
L-am sugrumat cu propria mea mână,
Să nu-l mai spurce lumea cea păgână,
Și i-am zidit, în lacrimi, tot exilul.

Peste Sodoma înca mai plouă cu pucioasă,
Se prăbușește templul meu de lut,
Tot ce-am iubit și tot ce m-a durut
Sunt doar firimiturile nestrâse de pe masă.

Mă simt ca Noe-n marele Potop,
Dar n-am nici arcă, nici vreun porumbel,
Sunt singur în al apelor măcel,
Și beau din cupa vieții un … ultim strop.

Zdrobesc în mine idolii de piatră,
Precum Mohamed, falșii zei alung,
La adevărul gol-goluț vreau să ajung,
Să ard minciuna-n a credinței vatră.

Și-am să mă scutur de viermi și mucegai,
De toata plebea care m-a trădat,
De omul rau, de prostul însemnat,
Și am să mă urc, ca Moise, pe muntele Sinai.

…

Mă prăbușesc cu fruntea la pământ,
Il vad pe Dumnezeu, e-aproape înghețat,
Și El, și tot ce a creat…
…
E rece totul… e ger și este vânt.