Bunico, tu ești spațiul dintre clipe,
Un templu viu cu tâmple de granit,
Pe chipul tău stau vechi hieroglife
Scrise de îngeri rătăciți prin schit.
Ești o lumină-n haosul ce doare,
Un far în vremurile-mi tulburi,
Și dintre toți, doar tu îmi dai răbdare
Să pot urca pe munți și vârfuri.
Din tatăl meu, a mai rămas o umbră,
Dar tu, i-ai păstrat suflarea vie,
Și-n ochii tăi îi văd tăcerea sumbră,
Iar chipul lui sculptat în veșnicie.
Când am fost pierdut, în teamă,
Tu mi-ai fost și scut, și legământ,
Mi-ai fost și soră, blândă mamă,
Familie, și-un TOT pe-acest pământ.
Din tine curge viața mai departe,
În fiul meu, și-n zâmbetul lui sfânt.
Suntem ca filele-ntr-o carte,
Scrise de Kronos – un poet ce-l cânt.
Iar dacă Domnul te va lua, simțind
că timpul tău se stinge în uitare,
Bunico, mergi în liniște, știind
Că-n mine tu rămâi… nemuritoare.
November 22, 2025 Author IoanaC
Poezia asta imi rupe sufletul!