Vorbesc iar singur, jos, îngenuncheat,
Cu numele tău rece, în piatră scrijelat,
Și-aștept un glas din groapa de sub cruce,
Sa-mi spui cum totul vine si se duce.
Îți povestesc cum ziua, viata, a trecut,
Că totul e la fel de trist și mut,
Că florile pe care-acuma ți le-aduc,
Sunt moarte amintiri, si se tot duc.
Îți jur că-nnebunesc încet-încet,
Vorbind cu tine, printr-un alfabet
De lacrimi și tăceri, cum n-au mai fost,
Un dialog absurd, macabru… fără rost.
Nu mai suport pământul dintre noi,
Nici timpul si nici dorul nu vine inapoi,
Aș vrea să sap, turbat de-atâta dor,
Să te mai văd o dată, și apoi să mor.
Dau la o parte capacul vechi, mâncat de molii,
Să te găsesc la capătul tăcerii și-al bolii,
Dar în sicriu ma vad acum pe mine,
Si-mi aduci flori, iti mulțumesc, ești bine?
November 8, 2025 Author Ioana Suiu
Absolut superb totul,felicitari