November 27, 2025 Poezii fără coperți Alfa, Omega și Delirium

Nu erau stele,
Nici întuneric,
Nici lumină,
Doar gândurile mele
În nimicul generic,
Și cea dintâi rugină…

Nu erau ploi,
Nici dorul de mâine,
Nici oameni fără case,
Nici trupuri, nici noi,
Nici miezul din pâine,
Doar stelele arse.

Doruri, vise deșarte,
Oameni pierduți,
Copii plângând tăcut,
Trenuri de departe,
Prieteni vânduți,
Și tac… nu mai e mult…

În ultim ceas, un gând,
Punând sare pe rană,
Totul a ars și e târziu…
Eu sunt tot mai flămând,
Și-aș bea ceva din cană,
Să-mi sting delirul cenușiu.

Și totul piere încet-încet…
Precum un țurțure de gheață
Topindu-se timid și lent.
Deschid ochii, ceru-i parcă violet,
Și-atunci mă-ntorc din viață
Fix în punctul meu absent:

Unde nu erau stele,
Nici întuneric,
Nici lumină,
Doar gândurile mele
În nimicul generic,
Și-o ultimă rugină…

… Iar când sfârșitul vine,
Căci va veni ca un necunoscut
Cu doi cai morți la dric…
Să ia tot ce mai e în mine —
Exact ce am avut de la început…
… Nimic.