Omul care trăiește fără direcție, dar continuă să meargă. Nu se mai luptă, nu mai speră, doar acceptă. Ceața nu e dușmanul lui, e locul unde a învățat să existe.
O lume care a uitat să simtă. Iubirea a devenit decor, nu trăire. Sfântul Valentin pleacă dezamăgit, iar oamenii rămân goi, conectați doar prin ecrane, nu prin sentimente.
Poeziile mele nu sunt scrise ca să-ți dea răspunsurile pe care le aștepți sau să te mângâie pe creștet atunci când te îneci în lacrimi. Sunt doar niște locuri prin care am trecut cu toții, dar pe care nu știm cum să le descriem sau, mai rău, ne e frică să le privim în față.
Back to
Top